Federația Română Sportul pentru Toți (FRSPT) devine, pentru prima dată, parte a structurii de conducere a TAFISA – The Association For International Sport for All, organizația internațională care coordonează și promovează la nivel global mișcarea Sportul pentru Toți.
În urma alegerilor desfășurate la Praga, în data de 15 mai 2026, Natalia Iavin, Secretar General al FRSPT, a fost desemnată membru în Boardul Director TAFISA pentru mandatul 2026–2029, în cadrul Adunării Generale organizate cu ocazia celui de-al 29-lea Congres Mondial TAFISA.
Prin această reprezentare, România își consolidează prezența în cadrul structurilor internaționale dedicate promovării activității fizice, sănătății și incluziunii prin sport, într-un context global în care politicile privind wellbeing-ul comunitar și accesul la mișcare devin tot mai importante.
TAFISA reunește organizații, federații și instituții din întreaga lume implicate în dezvoltarea programelor Sport for All, având un rol important în susținerea cooperării internaționale, a schimbului de bune practici și a proiectelor dedicate participării active prin sport și mișcare.
Participarea FRSPT în conducerea TAFISA reprezintă o recunoaștere a activității desfășurate de federație în domeniul Sportului pentru Toți, prin proiecte educaționale, evenimente comunitare, programe de promovare a unui stil de viață activ și inițiative de cooperare europeană și internațională.
Meta, link: Federația Română Sportul pentru Toți (FRSPT) marchează o premieră pentru România prin alegerea Secretarului General al organizației, Natalia Iavin, în Boardul Director al TAFISA – The Association For International Sport for All, pentru mandatul 2026–2029. Alegerea a avut loc la Praga, în cadrul celui de-al 29-lea Congres Mondial TAFISA și al Adunării Generale a organizației.
