Conferința ”Descoperă cum să ieși învingător din conflicte” ajunge și la București!

Zoltan Veres, Speaker, Trainer și Coach în domeniul Inteligenței Emoționale susține marți, 9 Aprilie 2019, cu sprijinul echipei Refleqt, conferința gratuită ”Descoperă cum să ieși învingător din conflicte”.

Evenimentul are două sesiuni, de la ore diferite. Prima sesiune, cea de dimineață, începe la ora 9:30, iar cea de a doua, de după-amiază, începe la ora 17:30. Fiecare sesiune durează aproximativ două ore și jumătate.

Orice persoană interesată de inteligența emoțională, poate să participe la eveniment. E nevoie doar să se înscrie, în prealabil, în site-ul Refleqt, iar în ziua evenimentului să se prezinte la Crystal Palace Ballrooms, sala Roma, din București. 

Este un eveniment NOU și GRATUIT, de aceea, cererea este foarte mare, iar organizatorii evenimentului insistă ca orice persoană care își dorește să învețe despre gestionarea conflictelor, să se înscrie și să își rezerve locul în sală, din timp. 

În cadrul conferinței, Zoltan, trainer cu o experiență de peste 10 ani în acest domeniu, le va vorbi oamenilor despre inteligența emoțională, ce este ea și de ce este considerată abilitatea secolului 21 de către specialiști, care sunt factorii declanșatori ai conflictelor și cum poate EQ să ajute la gestionarea și rezolvarea armonioasă a conflictelor. 

Conferința este utilă oricărei persoane care își dorește să devină o variantă mai bună a sa: persoanelor aflate în postura de angajat care întâmpină conflicte în relațiile cu colegii, antreprenorilor care au tensiuni în afacerile lor, tinerilor aflați la începutul carierei, persoanelor care își doresc o relație de cuplu mai bună sau o viață de familie mai echilibrată. 

Pe scurt, informațiile de la conferință vor explica: 

– Ce să faci ca să fii mai stăpân pe tine la locul de muncă sau chiar în afacerea ta, atunci când apar tensiuni; 
– Cum să te detașezi de situații conflictuale;
– Cum să aduci liniște în relația ta de cuplu, pentru că dispar conflictele… Și multe alte informații prețioase. 

Conferința face parte din turneul național de evenimente care se derulează în primăvara acestui an în peste 20 de orașe din România.

“Sunt stări emoționale pe care le resimțim tot mai puternic și cel mai des în contexte de muncă. Viteza cu care lumea se schimbă provoacă presiunea adaptării rapide, frustrare, anxietate, stres și conflicte. Astfel, crește nevoia umană de a gestiona emoțiile ce ne pot sabota în diverse contexte. Soluția la această nevoie, este cultivarea inteligenței emoționale.“, spune Zoltan Veres.

Toate informațiile despre conferința ”Descoperă cum să ieși învingător din conflicte”, din 9 Aprilie, din București, vă stau la dispoziție aici:

Link eveniment: https://refleqt.ro/evenimente/
Site Refleqt: http://refleqt.ro/

Pagină Facebook Zoltan Veres: https://business.facebook.com/ZoltanVeresRefleqt/

Instagram Zoltan Veres: https://www.instagram.com/zoltanvereseq/

E-mail: contact@refleqt.ro
____________________
Zoltan Veres, Speaker, Trainer și Coach în cadrul Refleqt, este acreditat și certificat la nivel internațional de organizația mondială Six Seconds, din Statele Unite. Are o experiență de peste 10 ani în dezvoltarea EQ, peste 5000 ore de personal coaching, peste 150 de conferințe live și multe traininguri în corporații și organzații din România.

Refleqt Online este o firmă clujeană ce are drept scop fundamental construirea unei lumi mai conștiente, în fiecare zi, cu ajutorul inteligenței emoționale. Are sediul pe strada București Nr. 74, județul Cluj, Cluj-Napoca și poate fi contactată fie la contact@refleqt.ro, fie prin site-ul www.refleqt.ro.  

Vă așteptăm cu drag la eveniment!