Bento lansează aplicația Bento Mobile Device Management dedicată administrării flotelor de dispozitive mobile

București – 04 martie 2020 – Bento, companie specializată în dezvoltarea de aplicații software custom și consultanță IT, lansează aplicația Bento Mobile Device Management pentru a automatiza configurarea dispozitivelor mobile din cadrul companiilor și pentru a le degreva de grija administrării acestora.

Bento Mobile Device Management a fost conceput pentru a da forței de muncă din cadrul companiilor puterea mobilității, fără a face însă compromisuri asupra securității datelor companiei sau a productivității. Aplicația permite gestionarea facilă a smartphone-urilor și a tabletelor ce rulează sisteme Android și Windows, precum și a dispozitivelor cu Linux de tip Raspberry Pi.

Piața MDM la nivel global este de așteptat să crească cu aproximativ 23% față de 2018, motiv pentru care nevoia de administrare cât mai eficientă a flotelor de dispozitive mobile și garantarea securității datelor este din ce în ce mai mare.

Bento Mobile Device Management contribuie la setarea facilă a dispozitivelor mobile pe autopilot.

Platforma de administrare Bento Mobile Device Management permite o vizualizare centralizată, 360 grade asupra stării dispozitivelor mobile configurate în sistem. Aceasta, setează terminalul în “modul kiosk” ceea ce permite echipelor din teren să aibă acces doar la aplicațiile și funcționalitățile agreate în cadrul companiei pentru a preveni breșele de securitate, pentru a crește productivitatea în rândul utilizatorilor, dar și pentru a reduce timpul de mentenanță.

Aplicația Bento Mobile Device Management a fost proiectată pentru a veni în sprijinul acelor companii care dețin un număr mare de utilizatori de dispozitive mobile, facilitând înrolarea în platforma și configurarea automată a acestora, precum: instalarea de patch-uri, crearea și gestionarea conturilor de utilizator, colectarea automată a datelor stocate, update-uri de versiuni și alocarea drepturilor de acces în funcție de rolul utilizatorului în cadrul companiei. În caz de furt sau pierdere a dispozitivelor mobile, acestea pot fi închise sau șterse de la distanță fără a se compromite securitatea datelor din cadrul companiei.

“Creșterea rapidă a numărului de device-uri mobile utilizate în activitățile zilnice ale companiilor care au angajați distribuiți pe teren, dificultatea gestionării centralizate a acestora cumulate cu preocuparea constantă cu privire la securitatea datelor critice, sunt printre principalii factori care ne-au determinat să dezvoltăm această aplicație și să o oferim atât ca aplicație propriu-zisă cât și sub forma unui modul în cadrul altor produse Bento. Aplicația are rolul de a facilita instalarea centralizată, administrarea și monitorizarea dispozitivelor mobile, precum și automatizarea multor activități crescând astfel productivitatea utilizatorilor și implicit și a companiilor” – Radu Scarlat, General Manager în cadrul Bento.

Mai multe informatii despre aplicația Bento Mobile Device Management dezvoltată de Bento sunt disponibile la: https://www.bento.ro/bento-mobile-device-management

Persoana contact: 
Aurelia Stroe, 0742 283 484
Despre Bento
Bento este unul dintre cei mai reputați furnizori de soluții software personalizate și servicii de infrastructură IT. Cu 15 ani experiență și un portofoliu de clienți printre care British American Tobacco, McCann, HP Enterprise, Computaris, CEZ Group, Grupul Adrem, Apa Nova, Electrica, Enel, eOn, Agricover Credit IFN, Alka sau Boromir, compania joacă un rol cheie în transformarea digitală a organizațiilor de orice dimensiune. Bento are operațiuni în România, Statele Unite și Austria. Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați www.bento.ro.